Circuit 2018 CELE 5 STANURI Kyrgyzstan – Kazakhstan – Tajikistan Uzbekistan – Turkmenistan

Circuit 2018 CELE 5 STANURI Kyrgyzstan – Kazakhstan – Tajikistan  Uzbekistan – Turkmenistan
Numele Agenţiei:
Dal Travel
Zona:
Asia
Categoria cazare:
Hotel ****
Transport:
avion
Tipul ofertei:
Turism
Preţ generic:
2250 USD
Durata
16 zile
Perioada
01.09 – 16.09.2018
Plecare din
Bucuresti
Ofertă valabilă până la:
16.09.2018
Introdusă la data de:
30.11.2017

Preţurile sunt de tipul: Persoana / Circuit

Descriere


Culorile Asiei Centrale

CELE 5 STANURI

KYRGYZSTAN – KAZAKHSTAN – TADJIKISTAN
UZBEKISTAN – TURKMENISTAN

Bishkek – Almaty – Dushanbe – Khudjand – Tashkent – Samarkand – Bukhara – Khiva – Urgench – Tashauz – Ashgabat

La hotarul dintre Orient şi Occident, între întinderea falnicilor munţi Ural, imensitatea teritoriului Rusiei şi a Mării Caspice, se află câteva dintre ţările cele mai vechi ale continentului asiatic, peste care s-au succedat unele dintre cele mai puternice imperii ale umanităţii, țări a căror istorie este strâns legată de legendarul Drum al Mătăsii, care a unit timp de secole Europa de Asia de Est, transportând mărfuri, dar şi idei şi ştiinţă. Vă invităm aşadar să păşim împreună pe tărâmul colorat al Asiei Centrale, să-i descoperim istoria bogată, ascunsă în negura timpului şi să ne minunăm la auzul poveştilor despre caravane şi negustori încărcaţi cu mărfuri scumpe, mirodenii şi mătăsuri. Vom trece prin zone sălbatice, aproape neatinse de civilizaţie, unde oamenii încă vânează cu şoimi şi călăresc dintr-un sat într-altul, ne vom plimba prin orașele cu tentă istorică, pe străzile unde vom regasi o lume demult apusă şi vom descoperi unele dintre cele mai fascinante peisaje, oferindu-vă astfel o incursiune într-o fostă eră prosperă.
Perioada: 01.09 – 16.09.2018

Ziua 1 / 01.09.2018: Bucureşti – Istanbul – Bishkek (Kyrgyzstan)
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 19:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu zborul companiei Turkish Airlines, TK 1046 (21:40 / 23:00) de unde se va pleaca cu zborul TK 344 (00:40 / 08:45) spre Bishkek, capitala şi în acelaşi timp cel mai mare oraş al statului Kyrgyzstan.
Ziua 2 / 02.09.2018: Bishkek
Sosire la ora 08:45 la Bishkek, cunoscut anterior şi ca Pishpek şi Frunze, centru administrativ al provinciei Chuy care înconjoară oraşul. Situat la aprox. 800 m altitudine, Bishkek este mărginit de lanţul montan Tian Shan, al cărui cel mai înalt vârf ajunge la înălţimea de 4855 m. Vom face un tur panoramic şi pietonal care va include Piaţa Victoriei unde vom vedea monumentele dedicate soldaţilor morţi în Cel de-al Doilea Război Mondial, Piaţa Ala-Too, statuile lui Erkindik şi Lenin, expoziţii ale artiştilor locali, schimbarea gărzii, Parcul Panflov, zona Filarmonicii Naţionale, Parcul Ala Archa după care vom vizita Muzeul Frunze şi Biserica Ortodoxă Rusă. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Plaza 4* (sau similar).
Ziua 3 / 03.09.2018: Bishkek – Almaty (Kazakhstan)
Mic dejun. Plecare spre Kordai, punctul de frontieră cu Republica Kazakhstan, situată în partea centrală a Asiei, locul în care vechiul întâlneşte noul şi unde semnele civilizaţiei occidentale se îmbină armonios cu vechile tradiţii. Vom continua călătoria spre Almaty, cunoscut şi sub denumirea Alma-Ata, cel mai mare oraş din Kazakhstan, fosta capitală a ţării între anii 1929 – 1998. În ciuda faptului că a pierdut statutul de capitală în favoarea oraşului Astana în 1997, Almaty rămâne principalul centru economic al Kazakhstanului. Pentru a cunoaşte mai bine istoria locului vom vizita Muzeul de Istorie, care reflectă istoria întregii ţări şi a naţiunii. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Shera Park Inn 4* (sau similar).
Ziua 4 / 04.09.2018: Almaty
Mic dejun. Ziua va debuta cu turul panoramic de oraş care va include Parcul Panfilov, unul dintre cele mai vechi din Almaty, denumit astfel după Batalionul al 28-lea Panfilov care s-a remarcat în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, Catedrala Zenkov, una dintre clădirile unice în lume, construită în totalitate din lemn, fără a se fi folosit obiecte de prindere din fier, Memorialul şi Flacăra veşnică, dedicate memoriei soldaţilor care şi-au dat viaţa pentru independenţa ţării. Vom vizita Muzeul Naţional de Instrumente Muzicale, unde vom putea asculta instrumente muzicale vechi, care datează din sec. al XVII-lea, Bazarul Verde şi Fabrica de ciocolată. În continuarea zilei vom ajunge în Cheile Medeo, binecunoscute pentru patinoarul situat la cea mai mare altitudine din lume şi pentru barajul construit aici pentru a proteja oraşul. Vom urca cu telecabina pentru a admira Valea Chimbulak, după care vom vizita Parcul Naţional Kok Tobe, de unde vom putea admira o frumoasă panoramă a oraşului. Ne vom îndrepta apoi spre satul Alma Arasan unde vom vizita Ferma Vulturilor şi unde vom putea asista la un spectacol demonstrativ de vânătoare cu vulturi. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Shera Park Inn 4* (sau similar).
Ziua 5 / 05.09.2018: Almaty – Dushanbe (Tadjikistan)
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Air Astana, KC 131 (10:40 / 11:30) spre Dushanbe, capitala şi cel mai mare oraş din Tajikistan. În traducere din limba tadjică, Dushanbe, înseamnă "luni", numele reflectând faptul că oraşul s-a dezvoltat pe locul în care, în trecut, se afla un sat cunoscut de localnici pentru piaţa care se desfăşura în fiecare zi de luni. Întâlnire cu reprezentantul local pentru un tur panoramic al oraşului care va include Parcul Rudaki, al doilea cel mai înalt catarg pentru steaguri din lume cu o înălțime de 165 de metri care a intrat în Cartea Recordurilor în anul 2011, exact la timp pentru aniversarea a 20 de ani de independență a Tajikistanului, Monumentul dedicat lui Ismoili Somoni, strămoş̦ul națiunii Tajik, Clădirea Spiritului Naţional, Piaţa Dusti, cea mai mare din capitală, bazarul oriental, cel mai aglomerat loc din Dusanbe şi Rudaki Prospekt. Vom vizita apoi Muzeul Naţional Tajik de Antichităţi, inaugurat în anul 2001, care expune artefacte aparţinând istoriei islamice şi preislamice tadjice (greacă, bactriană, zoroastriană, budistă şi hindusă) şi care confirmă că Tajikistanul a fost o importantă răscruce în Asia Centrală, a cărui piesă de rezistență este statuia lui Buddha culcat în Nirvana, cu o lungime de 14 m, o vechime de 1400 ani şi care a fost creată de civilizaţia Kushan, care a realizat şi statuia lui Buddha Bamiyan din Afganistan. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Atlas 4* (sau similar).
Ziua 6 / 06.09.2018: Dushanbe – Istarafshan – Khujand
Mic dejun. Plecare spre Istarafshan trecând prin Pasul Shahriston (3,378 m) și prin Pasul Anzob (3,373 m), coborând în Defileul Varzob. Istoria orașului Istarafshan a influențat caracterul oamenilor care trăiesc aici, într-un loc fascinant, cu unele dintre cele mai vechi și mai intacte clădiri islamice din Tadjikistan, unde a fost păstrată structura tradițională a străzilor orașului vechi. Vom vizita Moscheea și Medresa Kok Gumbaz și Mausoleul lui Chor Gumbaz. Vom continua călătoria spre Khudjand, trecând pe lângă fortăreața Mugh-Teppa. Sosire la Khujand, al doilea oraş ca mărime al Tadjikistan-ului, situat pe Râul Syr Darya. Cină şi cazare la Hotel Khujand Deluxe 3* (sau similar).
Ziua 7 / 07.09.2018: Khujand – Tashkent (Uzbekistan)
Mic dejun. Dimineaţa va debuta cu turul panoramic al oraşului, care va include Moscheea Sheikh Muslihiddin, Palatul Arbob, Bazarul oriental Payshanba, cel mai mare bazar din Asia Centrală, după care vom vizita Muzeul de Arheologie şi Fortificaţie, situat aşa cum sugerează şi denumirea, într-o fortificaţie care datează din sec. VII-VIII. Transfer la graniţa dintre Tajikistan şi Uzbekistan pentru formalităţile vamale. Călătoria va continua către Tashkent, capitala Uzbekistanului. Până nu demult, supremaţia de capitală a fost deţinută de Samarkand, dar începând cu anul 1930 capitala a fost mutată la Tashkent. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel City Palace 4* (sau similar).
Ziua 8 / 08.09.2018: Tashkent – Samarkand
Mic dejun. Vom începe ziua cu un tur panoramic al oraşului Tashkent, care va include Piaţa Independenţei, Piaţa şi Monumentul Amir Temur, Piaţa Alisher Navoi, Memorialul Cutremurului şi Piaţa Imamului Khast, epicentrul oraşului, cu Mausoleul Kaffal Shashi, cu Medresa Barakh Khan şi Moscheea Tillya Sheikh după care vom vizita Muzeul de Arte Aplicate, construit la sfârşitul sec. al XIX-lea de către meşteşugarii locali. În continuarea zilei vom pleca spre Samarkand, citadela splendorilor din Asia Centrală, pentru cină şi cazare la Hotel Orient Star 4* (aripa nouă) (sau similar).
Ziua 9 / 09.09.2018: Samarkand
Mic dejun. Despre Samarkand, atunci când l-a cucerit, însuşi Alexandru cel Mare a afirmat la un moment dat: “... tot ce am auzit despre Marakanda este adevărat, mai puţin faptul că este mai frumos decât mi-am imaginat vreodată”. Samarkandul este un oraş al puterii şi declinului în acelaşi timp, datorită istoriei tumultoase pe care a trăit-o. De la oraş strategic şi nod comercial al caravanelor de pe legendarul Drum al Mătăsii în periplul lor către China, India şi Persia, până la rolul de capitală pe care l-a jucat de-a lungul timpului sub dominaţia diferitelor imperii şi naţiuni, Samarkandul a rămas neschimbat şi a ascuns în multitudinea obiectivelor sale turistice toată moştenirea cultural-artistică pe care i-au lăsat-o cei care l-au locuit. Vreme de secole a fost o capitală a Islamului moderat şi luminat, un centru al dervişilor şi sufiţilor, savanţilor, astronomilor şi medicilor din această parte a lumii. Turul de oraş va include Piaţa Registan, în traducere “locul nisipos”, care a devenit centrul oficial al oraşului încă din vremea lui Timur Lenk. Piaţa este străjuită de cele 3 medrese importante ale oraşului aflate sub patronajul UNESCO: Medresa lui Ulugbek, Medresa Sher - Dor şi Medresa Tilla Kari. Turul va continua cu Moscheea Bibi Khanum, numită aşa în cinstea celei mai iubite soţii a lui Timur Lenk, Bazarul Siab, Necropola Shakhi - Zinda, ansamblu de mausolee datând din perioada sec. XI – XII, care conform legendei a fost construit deasupra mormântului lui Kussam, fiul lui Abbas şi nepotul Profetului Mahomed. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Orient Star 4* /aripa nouă (sau similar).
Ziua 10 / 10.09.2018: Samarkand – Bukhara
Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Observatorul lui Ulugh Beg, marele astronom şi matematician şi totodată nepotul lui Timur Lenk, Mausoleul Gur-Emir, emirul care construia macabre piramide din capetele învinşilor săi, situl arheologic Afrosiab şi Centrul de hârtie din mătase, pentru a observa tradiţiile vechi de producere a hârtiei. Vom vizita apoi Sitora-i-Mokhi Khosa, unde vom admira reşedinţa ultimului emir de Bukhara. În continuarea zilei vom pleca spre Bukhara, capitala provinciei cu acelaşi nume, cel de-al 5-lea oraş ca mărime al ţării, locuit din timpuri străvechi, aprox. din sec. al V-lea, care s-a remarcat de-a lungul timpului ca important centru cultural şi artistic, ca de altfel şi ca un important nod comercial pe Drumul Mătăsii. Oraşul a fost o lungă perioadă de timp, respectiv între sec. IX – X, capitala Imperiului Samanid, fiind numit pentru multă vreme “Stâlpul Islamului”, deoarece pe lângă viaţa activă spirituală care a înflorit aici, a fost îndrăgit şi folosit ca reşedinţă de mari personalităţi ale lumii intelectuale persane, în perioada Evului Mediu. Cină şi cazare la Hotel Omar Khayam 4* (sau similar).
Ziua 11 / 11.09.2018: Bukhara
Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului-oază Bukhara, prilej cu care vom vizita cele mai importante medrese, moschei şi monumente ale oraşului, precum Mausoleul dinastiei Samanide, care datează din sec. IX – X, o capodoperă a arhitecturii funerare islamice, considerată a fi primul mausoleu islamic din Asia Centrală, Mausoleul Chashma – Ayub, bazarul local, Moscheea Bolo Khauz, Medresa Chor Minor, utilizată în trecut ca bibliotecă pentru studenţi, Complexul Liabi – Khauz, compus din medresele Nodir-Divan-beghi, Kukeldash şi Khonako, Moscheea Magoki – Attari, Fortăreaţa Ark, reşedinţa fortificată a Emirului din Bukhara şi Ansamblul Poi-Kalyan, al cărui minaret principal este simbolul oraşului. În încheierea zilei vom asista la o reprezentaţie artistică tradiţională în curtea interioară a Medresei Nodir Divan Begi (dacă nu va ploua). Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Omar Khayam 4* (sau similar).
Ziua 12 / 12.09.2018: Bukhara – Khiva
Mic dejun. Plecare spre Khiva de-a lungul Deşertului Kyzylkum sau “deşertul roşu”, cum mai este numit în limba turkmenă, Khiva fiind unul dintre principalele oraşe şi puncte de oprire de pe celebrul Drum al Mătăsii. Deşi despre acest oraş legenda spune că ar fi fost construit de însuşi Shem, fiul biblicului Noe, dovezile arheologice îi situează apariţia în sec. al VIII-lea, când este amintit ca cetate importantă şi punct comercial pentru caravanele de negustori care parcurgeau Drumul Mătăsii din Asia către estul şi vestul Europei. Cină şi cazare la Hotel Asia Khiva 3* (sau similar).
Ziua 13 / 13.09.2018: Khiva
Mic dejun. Astăzi vom face un tur al oraşului Khiva care va include partea veche a oraşului, Ichan – Kala, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, zonă înconjurată cu ziduri puternice care datează din Evul Mediu, cu porţi orientate către toate cele 4 puncte cardinale, conferind astfel întregului ansamblu înfăţişarea unei fortăreţe. În “cetatea” care parcă a rămas încremenită în istorie, în care în orice moment ne-am aştepta să intre o caravană încărcată cu mirodenii, vom fi uimiţi de frumuseţea medreselor şi a minaretelor care domolesc cu albastrul lor strălucitor asprimea şi arşiţa naturii înconjurătoare. Vom vizita Palatul Tash – Khauli unde vom vedea din curtea interioară Kurynysh Khana, folosită în timpuri străvechi la recepţiile oficiale, o splendidă cameră cu portice monumentale, împodobite cu ornamente asemănătoare stilului majolica din Portugalia. Vom descoperi apoi o altă mărturie a stilului arab arhaic, Moscheea Juma, care datează din sec. al X-lea şi minaretul situat în apropierea acesteia care datează încă din sec. al IX-lea. Vom vizita în continuare Mausoleul Seyid Allauddin şi Moscheea Bagbanli care datează din sec. al XIV-lea. În timpul turului vom mai vedea pe lângă pleiada de medrese construite în sec. XVII – XVIII şi Mausoleul Pakhlavan-Makhmud, Minaretul Kalta Minor, Medresa Mukhammed Amin Khan, Medresa şi Minaretul Islam Khodja. În încheierea turului, ne vom opri în punctul panoramic de pe platforma Ak – Sheikh Bobo pentru a surprinde cele mai frumoase fotografii. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Asia Khiva 3* (sau similar).
Ziua 14 / 14.09.2018: Khiva – Kunya – Urgench – Tashauz – Ashgabat (Turkmenistan)
Mic dejun. Plecare spre Shavat, pentru tranzitarea frontierei cu Turkmenistanul, de unde ne vom îndrepta spre Kunya-Urgench, înscris în anul 2005 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, cel mai vechi oraş al Asiei Centrale, a cărui istorie coboară în negura vremurilor până în timpurile de glorie ale Imperiului persan. Vom face turul aşezării care va include vizitarea mausoleelor care sunt închinate unor personalităţi marcante ale istoriei antice şi medievale, precum Mausoleul Najmeddin Kubra, închinat lui Najm Al-Din Kubra, personaj important din sec. al XIII-lea, fondatorul sufismului în religia islamică, obiectiv vizitat de mulţi pelerini, renumit pentru poarta sa decorată cu aquamarin şi teracotă şi Mausoleul Turabek Khanym, edificiu fără pereche, reprezentativ pentru stilul arhitectonic islamic timpuriu, închinat fiicei hanului uzbek care a stăpânit zona în sec. al XII-lea, despre care se spune că ar fi convertit la islam întreaga regiune. În continuare vom vizita Mausoleul sultanului Tekesh, care datează încă din perioada pre-mongolă, remarcabil prin dimensiunile sale neobişnuite şi designul decorativ exuberant, Mausoleul Fakhreddin Razi şi vom vedea Minaretul Kutlug Temir, cel mai înalt minaret monument din Asia Centrală. Transfer la aeroportul din Tashauz pentru zborul companiei Turkmenistan Airlines T5 101 (19:30 / 20:20) către Turkmenistan, celebru pentru caii săi de rasă, resursele de gaze naturale, covoarele care se realizează aici, precum şi pentru măiestria prelucrării bijuteriilor pentru femei. După sosirea în Ashgabat, capitala Turkmenistanului, vom fi transferaţi la Hotel Grand Turkmen 5* (sau similar), pentru cină şi cazare.
Ziua 15 / 15.09.2018: Ashgabat
Mic dejun. Dimineaţa ne vom deplasa spre oraşul antic Nissa, capitala puternicului Imperiu Parthian care a existat cu mai bine de 2000 de ani în urmă, unde vom vizita ruinele palatelor, templelor şi mormintelor regale, după care vom descoperi Moscheea Turkmenbashi din Gypjak. Întoarcere în Ashgabat, oraș plin de cupole și statui din marmură albă și din aur, care a intrat în Cartea Recordurilor Guinness ca fiind unul dintre cele mai bogate din lume, lucru posibil datorită faptului că președintele ţării este deținătorul celor mai mari rezerve de gaz din lume. Turkmenistanul deţine de altfel recordul pentru cea mai mare densitate de clădiri din marmură de pe glob, aprox. 4,5 milioane de metri cubi de marmură îmbrăcând 543 de clădiri. Densitatea imensă, echivalentul a 632 de terenuri de fotbal, a fost, de asemenea, omologată şi în Guinness Book încă din anul 2013, deşi de atunci a continuat să se contruiască. Vom face un tur panoramic al “Oraşului Dragostei” cum mai este numit Ashgabat-ul în limba persană, care va include Parcul Independenţei, Piaţa Palatului, Moscheea Ertogrulgazy şi Monumentul Cutremurului, după care vom vizita Muzeul Naţional de Istorie, compus din 7 galerii, ilustrând istoria culturii moderne şi etnografia Turkmenistanului. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Grand Turkmen 5* (sau similar).
Ziua 16 / 16.09.2018: Ashgabat – Istanbul – Bucureşti
Plecare spre Istanbul cu zborul companiei Turkish Airlines, TK 323 (02:55 / 05:10), de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (07:10 / 08:30).

TARIF: 890 EURO + 2250 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 490 USD
(tarif valabil pentru un grup minim de 15 turişti; pt. 10 – 14 turişti, tariful se majorează cu 310 usd/pers.)

TARIFUL INCLUDE:
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Bishkek; Ashgabat – Istanbul – Bucureşti cu compania Turkish Airlines
- transport continental cu avionul pe ruta: Almaty – Dushanbe; Tashauz – Ashgabat cu companiile Air Astana şi Turkmenistan Airlines
- transport cu autocar / microbuz în Kyrgyzstan, Kazakhstan, Uzbekistan şi Turkmenistan şi cu microbuz şi minivan de 5 locuri în Tajikistan
- 14 nopţi de cazare în hoteluri de 5*, 4* şi 3*
- mesele menţionate în program: 13 mic dejunuri şi 14 cine
- 1 sticlă de apă (0.5 l) / pers. / zi
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate /faliment al agenţiei de turism

NOU Începând cu anul 2018, agenţia tour-operatoare DAL TRAVEL oferă turiştilor care se înscriu pe circuitele proprii transferuri gratuite la şi de la Aeroportul Henri Coandă – Otopeni, din următoarele localităţi:
• Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti
• Braşov, Predeal, Sinaia, Câmpina, Ploieşti
• Iaşi, Târgu Frumos, Roman, Bacău, Oneşti, Adjud, Focşani, Buzău, Urziceni
• Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Feteşti, Slobozia
- transferurile gratuite se vor rezerva la înscriere, rezervările ulterioare fiind posibile doar în limita locurilor disponibile şi cu minim 21 zile înainte de plecare
- dacă turistul renunţă la transferul de dus, transferul de retur se anulează automat; acesta va putea fi asigurat doar dacă vor mai fi locuri disponibile la acel moment în mijlocul de transport
- prezentarea la transfer se va face cu minim 15 minute înainte de ora de plecare comunicată
- turiştii care beneficiază de acest serviciu, sunt obligaţi să furnizeze un număr de telefon mobil la care să poată fi contactaţi în eventualitatea modificării orei de îmbarcare
- agenţia tour-operatoare Dal Travel nu-şi asumă răspunderea pentru neprezentări, întârzierile la transfer ale turiştilor sau apariţia unor evenimente neprevăzute (blocarea traficului rutier, condiţii meteo nefavorabile, accidente rutiere etc.) care pot duce la întârzierea transferului şi pierderea zborului; în această situaţie, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de către turist
- transferurile sunt asigurate de agenţia tour-operatoare Dal Travel cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme pentru 1-4 pasageri) şi/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri
- dacă agenţia tour-operatoare Dal Travel trebuie să asigure transferuri gratuite pe aceeaşi rută şi din aceleaşi oraşe pentru 2 sau mai multe circuite cu plecare sau sosire în aceeaşi zi, se va organiza un singur transfer pentru toţi pasagerii din circuitele respective, cazuri în care pot apărea timpi de aşteptare mai mari, de până la 3 ore; în astfel de situaţii, turiştii vor fi anunţaţi şi vor trebui să confirme dacă doresc să beneficieze de transfer în condiţiile date, sau nu
- turiştii au obligaţia de a menţine curăţenia în mijlocul de transport pe tot parcursul transferului şi să ţină cont că în mijlocul de transport nu sunt permise fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi produse alimentare
- transferurile se asigura în conformitate cu reglementările legale în vigoare cu privire la transportul de persoane şi cu respectarea timpilor de condus ai şoferilor, aceştia făcând pauzele de odihnă impuse de lege în vederea asigurării transportului în condiţii de siguranţă

TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 355 euro/pers. şi pentru zborul continental: aprox. 150 usd/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxa de viză pentru Kyrgyzstan: 65 usdpers., care se va achita pe aeroportul din Bishkek
- taxa de viză şi procesare pentru Tajikistan: 60 usd/pers., care se va achita la agenţie şi care se va obţine online
- taxa de viză şi procesare pentru Uzbekistan: 75 usd/pers., care se va achita la agenţie şi se va obţine de la Consulatul Uzbekistanului la Istanbul
- taxa de viză şi frontieră pentru Turkmenistan: 70 usd/pers., care se va achita pe aeroportul din Ashgabat
- taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri: 75 usd/pers., pentru ghizi, şoferi şi ajutori de şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire)
- asigurarea medicală
- asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno)

ACTE NECESARE:
- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei
- paşaport scanat color, rezoluţie mare
- 2 poze (3 cm x 4 cm) pe care trebuie să le aveţi la dvs. la plecarea în excursie pt. viza pt. Kyrgyzstan pe care o veţi obţine pe aeroportul din Bishkek
- 2 poze (3,5 cm x 4,5 cm) pt. viza pt. Uzbekistan, care se depun în agenţie împreună cu paşaportul în original
- 2 poze (3,5 cm x 4,5 cm) pt. viza de Turkmenistan, pe care trebuie să le aveţi la dvs. la plecarea în excursie
- 1 poză digitala (5 cm x 6 cm) pe fundal deschis, rezoluţie mare, format jpg, pt. invitaţia pt. Viza de Turkmenistan
- scrisoare de la angajator (în limba engleză) din care să reiasă funcţia ocupată (scrisoarea trebuie să conţină antetul şi stampila companiei, precum şi semnătura), dacă este cazul, pt. viza pt. Uzbekistan

CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 %, se achita cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neintrunirii grupului minim de turişti

OBSERVAŢII:
- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistentă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- pe cursele Turkish Airlines fiecare pasager are dreptul la 40 kg de bagaj de cală, repartizate în 2 bagaje de maxim 20 kg fiecare, însă pe celelalte zboruri continentale, fiecare pasager are dreptul la numai 1 bagaj de cală, cu greutatea max. de 20 kg
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie, asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenţia se obliga să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite. Totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii români vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţii locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz un ghid local. În tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deteriorare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăti
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

NOTĂ:
- conform regulilor frontierelor dintre Kyrgystan şi Kazakhstan (aprox. 300 m) şi dintre Tajikistan şi Uzbekistan (aprox. 900 m) acestea se vor traversa pe jos, fiecare turist fiind nevoit să-şi transporte bagajele
- doar frontiera dintre Uzbekistan şi Turkmenistan (aprox. 1000 m) se poate trece cu minivanuri – contra unei taxe care se va plăti personal la fața locului (aprox. 3 usd/pers.)





Contact:

Dal Travel
Strada George Enescu , NR. 33,Ap.2, SECTOR 1 , Bucuresti
tel: 021 3197062; fax: 021 3197063
e-mail: iuliana.busa@daltravel.ro
www.daltravel.ro

Trimite o întrebare către Dal Travel

Numele tău:

Adresa ta de e-mail (unde vei primi răspunsul):

Telefon:

Întrebare ta (mesajul şi răspunsul pot fi publicate în pagina ofertei):

Cod de securitate
Codul de securitate:

Felul ofertei:
Tipul ofertei:
Tara:
Localitatea:
Pretul:
Alege tipul mesei:
Data plecarii:
Alege categoria de cazare:
Cauta un hotel: