Circuit 2018 SUEDIA – NORVEGIA – DANEMARCA

Circuit 2018 SUEDIA – NORVEGIA – DANEMARCA
Numele Agenţiei:
Dal Travel
Zona:
Europa
Categoria cazare:
Hotel ****
Transport:
avion
Tipul ofertei:
Turism
Preţ generic:
985 EUR
Durata
11 zile
Perioada
28.07 – 07.08.2018
Plecare din
Bucuresti
Ofertă valabilă până la:
07.08.2018
Introdusă la data de:
11.10.2017

Preţurile sunt de tipul: Persoana / Circuit

Descriere

Simfonie de apă şi culoare pe tărâmurile vikingilor

SUEDIA – NORVEGIA – DANEMARCA

Stockholm – Karlstad – Lillehammer – Dombas – Ruta De Aur – Fiordul Geirenger – Stryn – Gheţarul Briksdal – Fiordul Sognefjord – Bergen – Fiordul Hardanger – Gol – Oslo – Copenhaga

Vă invităm să faceţi o călătorie de neuitat, ca o simfonie de apă şi lumină, să descoperiţi Scandinavia cu locurile sale încărcate de istorie, de la muzeul Vikingilor la castelele medievale din Danemarca, cu peisajele sale de excepţie, cu fiorduri impresionante, cascade măreţe şi gheţari care par veşnici, cu vestita Rută de Aur alcătuită din Drumul Vulturilor, celebrul Drum al Trolilor şi Valea Romsdal, cu oraşele pitoreşti şi nu în ultimul rând, cu cele mai frumoase capitale din nordul Europei.

Perioada: 28.07 – 07.08.2018

Ziua 1 / 28.07.2018: Bucureşti – Munchen – Stockholm
Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 03:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Munchen cu zborul companiei Lufthansa, LH 1657 (06:25 / 07:25) şi mai departe spre Stockholm cu zborul LH 2414 (08:50 / 10:55). Transfer pentru cazare la Hotel Good Morning Hagersten (sau similar).
Ziua 2 / 29.07.2018: Stockholm – Karlstad
Mic dejun. Dimineaţa va debuta cu vizitarea vibrantei capitale a Suediei, Stockholm, un oraş care ne va încânta prin modul în care arhitectura nordică clasică se îmbină armonios cu tendinţele moderne, fără ca farmecul trecutului să fie diminuat. Farmecul oraşului este dat de reţeaua de poduri şi canale, care fac legătura între cele 14 insule ale oraşului, dar şi de monumentele, bisericile şi palatele considerate a fi unele dintre cele mai frumoase din Europa de Nord. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic de oraş, ocazie cu care vom putea admira Kungliga Slottet – Palatul Regal, cea mai mare reşedinţă regală din lume, care adăposteşte istoria familiei regale suedeze de la origini până în prezent, Saint Gertrude – Catedrala Germană, Stadshuset – sediul Primăriei, unde anual are loc ceremonia decernării premiilor Nobel, Opera, Riddarholm – Biserica Cavalerilor, una dintre cele mai frumoase biserici medievale din Stockholm, Parlamentul, Piaţa Stortoget, Universitatea şi Djurgården – o insulă din centrul oraşului, unde se găsesc clădiri şi monumente istorice, muzee, galerii, un parc de distracţii, un muzeu în aer liber, o frumoasă zonă rezidenţială, un port de iahturi etc., care a devenit una dintre zonele de recreere preferate atât de locuitori, cât şi de turişti. Timp liber pentru cumpărături sau pentru vizitarea unuia dintre muzee precum Vasa Museet, unde se păstrează nava amiral Vasa, scufundată în anul 1628 în timpul voiajului său inaugural, recuperată din mare în anul 1961, Muzeul Nordic, Muzeul de Etnografie, Muzeul Ştiinţei şi Tehnologiei. După-amiaza ne vom îndrepta spre Karlstad. Scurtă oprire pe traseu în Orebro pentru a face câteva fotografii castelului din localitate. Cazare la Hotel Scandic Klaralven (sau similar).
Ziua 3 / 30.07.2018: Karlstad – Lillehammer – Dombas
Mic dejun. Astăzi vom trece graniţa în Norvegia, îndreptându-ne spre Lillehammer, unde vom face un tur panoramic al oraşului, renumit pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă în anul 1994. Aerul curat, peisajele variate, evenimentele culturale, muzeele cu tematici diferite precum Muzeul de Artă, Muzeul de Automobile şi Muzeul Olimpic, fac din Lillehammer un oraş al culturii, al expoziţiilor şi al festivalurilor, fiind în acelaşi timp şi o renumită staţiune de schi datorită poziţionării sale într-una dintre cele mai frumoase zone montane ale ţării. Timp liber în centrul vechi, pitoresc datorită caselor din lemn care datează din sec. al XIX-lea şi principalei străzi pietonale, Storgata, unde vom putea lua dejunul (nu este inclus) sau căuta suveniruri în numeroasele magazinaşe cu specific. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre oraşul Dombas, pe drumul numit Per Gynt, un drum montan de o deosebită frumuseţe, trecând prin Skeikampen, Wadahl şi Otta. Cazare la Hotel Wadahl (sau similar).
Ziua 4 / 31.07.2018: Dombas – Ruta De Aur – Fiordul Geirenger – Stryn
Mic dejun. Încântaţi de priveliştea impresionantă a platoului Dovrefjell, vom pleca pe extraordinara Rută de Aur alcătuită de Valea Romsdal, Drumul Trolilor şi Drumul Vulturilor. Ne vom îndrepta spre spectaculoasa Vale Romsdal, foarte apreciată de către pasionaţii de căţărare, aici aflându-se unele dintre cele mai spectaculoase trasee turistice de căţărare, în unele locuri ale văii versanţii având abrupturi de peste 1000 m. Traseul va continua pe un drum montan foarte spectaculos spre faimosul Parc Naţional Trollstigen, unde vom parcurge vestitul Drum al Trolilor, despre care legenda spune că numai fiinţe cu puteri supranaturale ar fi putut să-l construiască şi care oferă privelişti unice asupra văii glaciare. Pe versantul muntelui există un punct de belvedere unde ne vom opri pentru fotografii. Drumul va continua prin peisajul alpin, cu lacuri glaciare, morene, gheţari şi după o coborâre de aproape 800 m vom reveni pe teritoriul fiordurilor. Vom traversa Fiordul Storfjord cu ferryboat-ul de la Linge la Eidsdal, de unde vom intra pe un alt traseu excepţional, Drumul Vulturilor, o secvenţă incredibilă de serpetine care ne va oferi privelişti spectaculoase asupra Fiordului Geiranger, descris de multe ori ca fiind cel mai frumos fiord din întreaga Norvegie, intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Ruta de Aur se termină în localitatea Geiranger, aflată la capătul fiordului, unde vom face un scurt popas pentru vizite. La finalul zilei vom traversa fiordul cu ferryboat-ul spre Hellesyt, de unde ne vom îndrepta spre zona Stryn, unde ne vom caza la Hotel Scandic Nordfjord (sau similar) situat în nord.
Ziua 5 / 01.08.2018: Stryn – Gheţarul Briksdal – Fiordul Sognefjord – Bergen
Mic dejun. Itinerarul zilei de astăzi ne va duce către Gheţarul Briksdal, care datează de peste un milion de ani, impunătorul gheţar norvegian făcând parte din marele Jostedalsbreen, cel mai întins gheţar continental din Europa. “Râul” de gheaţă pe care îl formează această limbă de gheţar este splendid şi grandios atât prin mărime, cât şi prin priveliştea creată. Traseul va continua spre localitatea Skei, aflată pe malul celui mai adânc lac din Europa, Jostravatn, după care vom ajunge în cel mai lung şi cel mai adânc fiord din Norvegia, al doilea ca mărime din lume, Fiordul Sognefjord - fiordul Rege. Vom traversa această maiestuoasă întindere de apă de la Mannheller la Fodness de unde ne vom îndrepta spre Flam, străbătând Tunelul Lærdal, unul dintre cele mai lungi tunele din lume, cu lungimea de 24,5 km. Odată ajunşi în Flam, se poate participa opţional la o croazieră de aprox. 2 ore, prilej de a admira o altă perlă a fiordurilor norvegiene, Fiordul Næroy. Participanţii la croazieră vor debarca în localitatea Gudvangen, unde se vor întâlni cu cei care nu au participat la croazieră şi care s-au deplasat spre Gudvangen cu autocarul. Călătoria va continua spre Bergen, oraş hanseatic, unul dintre cele mai frumoase oraşe port din Norvegia, de un farmec aparte, fiind înconjurat de 7 dealuri şi tot atâtea fiorduri. Cazare în Bergen la Hotel Scandic Airport (sau similar).
Ziua 6 / 02.08.2018: Bergen – Fiordul Hardanger – Al
Mic dejun. Dimineaţa vom vizita orăşelul Bergen, fosta capitală a Norvegiei, prilej cu care vom vedea portul Bryggen cu atracţiile sale, piaţa de peşte şi piaţa de flori, cartierul hanseatic, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Casa Grieg, Biserica Sf. Maria etc. Opţional, se poate vizita Fortăreaţa Bergenhus, acvariul sau se poate face o excursie cu funicularul până în vârful Muntelui Floyen (320 m), care oferă o splendidă panoramă asupra oraşului, împrejurimilor şi fiordului. În continuarea zilei vom pleca spre Fiordul Hardanger, vom traversa platoul sălbatic şi accidentat Hardanger Vidda, prilej cu care vom putea admira un peisaj fantastic, compus dintr-o multitudine de cascade, printre care şi cea mai mare, Cascada Voringfoss, cu înălţimea de 183 m, la care ne vom opri pentru fotografii. Cazare în pitoreasca localitate Al, la Hotel Dr Holms (sau similar).
Ziua 7 / 03.08.2018: Al – Oslo
Mic dejun. Astăzi vom pleca spre capitala Norvegiei, Oslo, unde însoţiţi de ghidul local, vom face un tur panoramic al oraşului, care va include Akershus, cetatea care nu a fost cucerită niciodată, care reprezintă cel mai important monument medieval al Norvegiei, Primăria, unde anual, pe data de 10 decembrie, se decernează premiul Nobel pentru Pace, Bulevardul Karl Johan, Palatul Regal, Opera, trambulina Holmenkolen, Domkirke – Catedrala, Stortinget – Parlamentul şi Parcul Vigenald, cel mai mare parc al oraşului, cu 192 de sculpturi în granit, bronz şi fier, totalizând 650 de figuri ale sculptorului Gustav Vigeland, expuse în aer liber. Opţional, puteţi participa la Croaziera Asfinţitului, de aprox. 3 ore printre insuliţele fiordului Oslo, multe dintre acestea adăpostind cabanele de weekend ale norvegienilor; este inclusă cina bufet de creveţi servită la bordul ambarcaţiunii, iar la apus, veţi putea admira priveliştea încântătoare a capitalei norvegiene dinspre mare. Cazare la Hotel Quality Expo (sau similar).
Ziua 8 / 04.08.2018: Oslo – Copenhaga
Mic dejun. Dimineaţa vom avea timp liber pentru explorarea individuală a oraşului, pentru vizite la muzee, precum Muzeul Fram, unde este expus Fram, cel mai puternic vas din lume, Muzeul Kon – Tiki, unde sunt expuse vasele din expediţiile lui Thor Heyerdahl, Muzeul Satului Norvegian – Folk Museum, muzeu în aer liber cu case şi clădiri tradiţionale din toată Norvegia, Muzeul Vikingilor, unde sunt expuse cele trei nave vikinge: Gokstad, Oseberg şi Tune sau pentru cumpărături pe principala stradă pietonală Karl Johan. După-amiaza ne vom îmbarca pe ferryboat-ul cu destinaţia Copenhaga. Vă rugăm să vă pregătiţi pentru această noapte un bagaj mic de mână. Pe vas avem asigurată cina cu o băutură inclusă şi cazarea în cabine interioare cu 2 paturi. După cină ne vom putea bucura de diversele mijloace de relaxare şi amuzament pentru toate vârstele prezente pe vas, precum jacuzzi, discotecă, restaurante, magazine duty-free etc.
Ziua 9 / 05.08.2018: Copenhaga
Mic dejun. Vom ajunge în cursul dimineţii în cea mai mare metropolă scandinavă, Copenhaga, capitala Danemarcei, unde ne vom întâlni cu ghidul local, care după o scurtă, dar interesantă introducere în atmosfera acestui oraş, ne va însoţi în turul panoramic de oraş care va include cele mai importante obiective turistice ale oraşului: Piaţa Primăriei, Parcul Tivoli, strada pietonală Stroget, Catedrala Sf. Maria, Universitatea, Palatul Cristiansborg, vechiul port Nyhaven, Palatul Amalienborg, reşedinţa de iarnă a familiei regale daneze, unde zilnic la prânz are loc ceremonialul schimbării gărzii, Piaţa Palatului, unde se află cea mai impunătoare statuie ecvestră din Europa, statuia lui Frederik al V-lea, Fântâna Gefion, Bursa, Palatul Rosenborg, fosta reşedință regală, sediul Parlamentului Danez, precum şi faimoasa statuie Mică Sirenă, simbolul oraşului. După-amiaza, timp liber la dispoziţie pentru a explora individual „Veneţia nordului” cum mai este denumit oraşul, deoarece puţine sunt zonele nemărginite de apă, fie că este vorba despre mare sau despre un simplu canal, străzile fiind conectate prin poduri simple sau basculante, acestea fiind de altfel unul din punctele de atracţie ale metropolei. Vă recomandăm o plimbare cu vaporaşul pe canalele pitoreşti care străbat oraşul sau cumpărături pe vestita stradă pietonală Stroget. Seara puteţi vizita parcul Tivoli, care l-a inspirat pe Walt Disney, un parc de distracţii cu carusele, săli de teatru şi concerte, numeroase restaurante şi un magnific foc
de artificii la miezul nopţii. Cazare la Hotel Park Inn by Radisson Airport (sau similar).
Ziua 10 / 06.08.2018: Copenhaga – Munchen – Bucureşti
Mic dejun. Timp liber la dispoziţie pentru explorarea pe cont propriu a oraşului Copenhaga, pentru ultimele cumpărături sau pentru vizite opţionale la Frederiksborg, Kronborg şi Fredensborg. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Lufthansa, LH 2445 (19:20 / 20:55) spre Munchen, de unde se pleacă spre Bucureşti cu zborul LH 1656 (22:05 / 01:00).
Ziua 11 / 07.08.2018: Bucureşti
Sosire pe Aeroportul Henri Coandă la ora 01:00.

TARIF: 985 EURO + 390 RON / loc în cameră dublă; Supliment single: 320 EURO
(tarif valabil pentru un grup minim de 30 turişti; pt. 25 - 29 turişti, tariful se majorează cu 60 euro/pers.)

TARIFUL INCLUDE:
- transport continental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Munchen – Stockholm şi Copenhaga – Munchen – Bucureşti cu compania Lufthansa
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 8 nopţi cazare în hoteluri de 4* şi 3*
- 1 noapte de cazare pe ferryboat în cabină interioară cu 2 paturi
- mesele menţionate în program: 9 mic dejunuri şi cină cu o băutură inclusă pe ferryboat-ul de la Oslo la Copenhaga
- taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tunele etc.
- transferurile, tururile, excursiile menţionate în program
- traversările cu ferryboat-ul
- tururi de oraş cu ghizi locali în Stockholm, Oslo şi Copenhaga
- conducător de grup român
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOU Începând cu anul 2018, agenţia tour-operatoare DAL TRAVEL oferă turiştilor care se înscriu pe circuitele proprii transferuri gratuite la şi de la Aeroportul Henri Coandă – Otopeni, din următoarele localităţi:
• Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti
• Braşov, Predeal, Sinaia, Câmpina, Ploieşti
• Iaşi, Târgu Frumos, Roman, Bacău, Oneşti, Adjud, Focşani, Buzău, Urziceni
• Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Feteşti, Slobozia
- transferurile gratuite se vor rezerva la înscriere, rezervările ulterioare fiind posibile doar în limita locurilor disponibile şi cu minim 21 zile înainte de plecare
- dacă turistul renunţă la transferul de dus, transferul de retur se anulează automat; acesta va putea fi asigurat doar dacă vor mai fi locuri disponibile la acel moment în mijlocul de transport
- prezentarea la transfer se va face cu minim 15 minute înainte de ora de plecare comunicată
- turiştii care beneficiază de acest serviciu, sunt obligaţi să furnizeze un număr de telefon mobil la care să poată fi contactaţi în eventualitatea modificării orei de îmbarcare
- agenţia tour-operatoare Dal Travel nu-şi asumă răspunderea pentru neprezentări, întârzierile la transfer ale turiştilor sau apariţia unor evenimente neprevăzute (blocarea traficului rutier, condiţii meteo nefavorabile, accidente rutiere etc.) care pot duce la întârzierea transferului şi pierderea zborului; în această situaţie, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de către turist
- transferurile sunt asigurate de agenţia tour-operatoare Dal Travel cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme pentru 1-4 pasageri) şi/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri
- dacă agenţia tour-operatoare Dal Travel trebuie să asigure transferuri gratuite pe aceeaşi rută şi din aceleaşi oraşe pentru 2 sau mai multe circuite cu plecare sau sosire în aceeaşi zi, se va organiza un singur transfer pentru toţi pasagerii din circuitele respective, cazuri în care pot apărea timpi de aşteptare mai mari, de până la 3 ore; în astfel de situaţii, turiştii vor fi anunţaţi şi vor trebui să confirme dacă doresc să beneficieze de transfer în condiţiile date, sau nu
- turiştii au obligaţia de a menţine curăţenia în mijlocul de transport pe tot parcursul transferului şi să ţină cont că în mijlocul de transport nu sunt permise fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi produse alimentare
- transferurile se asigura în conformitate cu reglementările legale în vigoare cu privire la transportul de persoane şi cu respectarea timpilor de condus ai şoferilor, aceştia făcând pauzele de odihnă impuse de lege în vederea asigurării transportului în condiţii de siguranţă

TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale: aprox. 245 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxele de oraş (unde se percep) se achită la recepţia hotelurilor
- taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
- taxele de intrare la obiectivele din program
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, anunţat de partenerul local, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
• croazieră de la Flam la Gudvangen: aprox. 45 euro/pers.
• urcare cu funicularul în Bergen până în vârful muntelui Floyen: aprox. 15 euro/pers.
• plimbare cu vaporaşul pe canalele din Copenhaga: aprox. 15 euro/pers.
• croaziera Asfinţitului, cu cina inclusă, în Oslo: aprox. 70 euro/pers.
• supliment cabină exterioară la ferry Oslo - Copenhaga: 80 euro/pers. în cabină dublă; 150 euro/pers. în cabină single
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi
- bacşişuri pentru şoferi şi ghizi locali, mai puţin pentru bagajişti: 3 euro/pers./zi; bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- supliment 3 cine la hotelurile din Dombas, Nord şi Al: 70 euro/pers. (acest supliment se achită în agenţie, odată cu pachetul de servicii)
- asigurarea medicală
- asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno)

ACTE NECESARE:
- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei sau carte de identitate valabilă, emisă după anul 2009, în care este specificata cetăţenia română (cărţile de identitate româneşti emise înainte de 2009 nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia)

CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

OBSERVAŢII:
- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistentă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie, asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenţia se obliga să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite. Totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii români vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţii locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz un ghid local. În tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Contact:

Dal Travel
Strada George Enescu , NR. 33,Ap.2, SECTOR 1 , Bucuresti
tel: 021 3197062; fax: 021 3197063
e-mail: iuliana.busa@daltravel.ro
www.daltravel.ro

Trimite o întrebare către Dal Travel

Numele tău:

Adresa ta de e-mail (unde vei primi răspunsul):

Telefon:

Întrebare ta (mesajul şi răspunsul pot fi publicate în pagina ofertei):

Cod de securitate
Codul de securitate:

Felul ofertei:
Tipul ofertei:
Tara:
Localitatea:
Pretul:
Alege tipul mesei:
Data plecarii:
Alege categoria de cazare:
Cauta un hotel: